Artroza – afecteaza persoanele cu varste peste 40 de ani

Artroza este o afectiune reumatica ce afecteaza persoanele cu varste mai mari de 40 de ani, cel mai frecvent intalnindu-se la persoane cu varste de peste 65 de ani, si se manifesta prin distrugerea cartilajului articular.

Artroza , in special, la nivelul membrelor inferioare si al coloanei vertebrale, dar se intalneste si la nivelul soldului, al gleznei, al pumnului sau umarului. Artroza se datoreaza, in general, reducerii concentratiei anumitor substante la nivelul articulatiilor.

Factori de risc pot fi: traumatismele care produc modificari cartilaginoase, inflamatiile, fracturile, instabilitatea ligamentara sau un organism supraponderal.

Despre artroza:

Artroza este o suferinta a articulatiilor, care apare ca urmare a unui proces degenerativ. Aceasta afectiune este caracterizata de distrugerea cartilajului articular, urmata de modificari dureroase ale structurilor din componenta articulatiei afectate. Orice articulatie poate fi afectata de artroza, dar cele mai predispuse sunt cele solicitate intens si in mod continuu.

De exemplu, gonartroza (afectarea genunchiului), coxartroza (afectarea soldului) si spondilartroza (afectarea articulatiilor intervertebrale) sunt cele mai frecvente forme de artroza. In cazul formelor avansate de boala, pot fi afectate si articulatiile fine ale degetelor, ceea ce poate duce la dificultati in utilizarea mainilor si la deformari ale degetelor.

Incidenta artrozei este cea mai mare la persoanele de peste 55 de ani. Perspectiva arata ca numarul persoanelor afectate de artroza va creste, in paralel cu amplificarea severitatii acestei afectiuni. Aceasta situatie reprezinta o problema serioasa de sanatate publica, mai ales daca este luata in considerare componenta invalidanta, prin limitarea capacitatii de miscare a persoanelor afectate. Este important de remarcat faptul ca, desi artroza este o suferinta frecventa, cauzele exacte si modul de evolutie nu sunt complet clarificate.

Cauzele aparitiei artrozei

Artroza apare ca urmare a unei uzuri profunde a cartilajului articular. Acest tesut se gaseste in organism sub forma diferitelor piese cartilaginoase si, impreuna cu tesutul osos, formeaza aparatul locomotor. Cartilajul articular are principalele functii mecanica, de absorbtie a socurilor si de alunecare, facilitand miscarea oaselor in cadrul unei articulatii.

Cartilajele articulare sunt un tesut viu, fara vase de sange si fara nervi, alunecos, cu grosimea de 2-3 mm, permitand miscarea lina a articulatiilor. Este important de mentionat si functia metabolica a cartilajului, acesta fiind un depozit de minerale (sulf si sodiu), iar starea sa fiind un indicator sensibil al tulburarilor metabolismului proteinelor, mineralelor si vitaminelor.

Cartilajul articular are capacitatea de a se regenera, dar din cauze multiple, echilibrul dintre procesele de formare a celulelor cartilaginoase si degenerative se strica, iar acestea devin ireversibile si evolueaza. Acest fenomen are loc atunci cand celulele cartilaginoase (condrocitele) sunt mai putin numeroase, mai putin active sau nu au la dispozitie materialele necesare producerii componentelor de cartilaj (colagen si proteoglicani), sau cand acestea din urma sunt distruse de actiunea unor enzime (asa cum se intampla in cazul unor afectiuni autoimune care afecteaza articulatiile). Procesul, chiar daca este lent, duce la transformarea cartilajului dintr-o structura neteda si elastica intr-una fisurata, ulcerata si rigida.

Cauzele aparitiei artrozei sunt multiple si includ factori genetici, varsta, traumatisme articulare repetate, suprasolicitarea articulatiilor, obezitatea, anumite afectiuni endocrine si metabolice (diabetul zaharat, hipotiroidismul), sau chiar anumite medicamente care pot afecta articulatiile. De asemenea, un stil de viata sedentar, fumatul si consumul excesiv de alcool pot creste riscul de aparitie a artrozei.

Simptome și diagnostic

Simptomele artrozei apar lent și adesea sunt ignorate. Totuși, există și situații în care simptomele apar brusc sau se agravează într-un interval relativ scurt de timp. Deși evoluția bolii nu este rapidă, procesele degenerative sunt ireversibile. Există câteva semne clare ale artrozei, printre care:

• Durerea articulară, simetrică sau nu – durerea este un simptom comun în toate afecțiunile articulare, dar în cazul artrozei, aceasta se intensifică în timpul mișcării sau după mișcare. Durerea este mai intensă atunci când articulația este mobilizată, există presiune pe aceasta (cum ar fi urcarea scărilor) sau la un efort suplimentar. De obicei, durerea este simetrică și afectează ambele articulații ale genunchiului, chiar dacă au intensități diferite. În cazul artrozei localizate la nivelul șoldului, durerea apare atât în timpul mișcării, cât și în repaus.
• Întepenirea articulațiilor – rigiditatea este un alt simptom specific al artrozei și se manifestă mai ales după perioade de repaus. Rigiditatea articulară a genunchiului dispare, de cele mai multe ori, la un interval de 15-30 de minute după ce se desfășoară o activitate fizică, dar în cazul în care este localizată la nivelul șoldului, poate împiedica efectuarea unor mișcări simple.
• Lipsa flexibilității – se manifestă prin imposibilitatea de a mobiliza articulația la capacitatea ei maximă din punct de vedere fiziologic.
• Crăcmentele sau zgomotele articulare – zona afectată pocnește, trosnește sau scârțâie.
• Inflamarea articulației – este asociată cu formele evoluate de artroză, în care țesutul moale din jurul articulației bolnave este afectat.

Aceste simptome nu trebuie ignorate, chiar dacă sunt pasagere, iar senzațiile neplăcute pot fi suportate. Artroza este o boală evolutivă, iar diagnosticarea corectă și tratamentul adecvat pot încetini evoluția și ameliora o bună parte din aceste simptome care, netratate, se agravează.

Un diagnostic corect este primul pas către un tratament de succes. Pentru a diagnostica artroza, medicul va face anamneza simptomelor, dar poate chestiona pacientul și cu privire la cazurile de boli articulare din familie. Descrierea fidelă a simptomelor poate fi un pas important în diagnosticarea corectă. Examenul fizic al articulațiilor și investigațiile imagistice (artroscopie, radiografie, RMN, ecografie) pot pune în evidență gradul de risc.